“Ce e asta? Ce e asta?” – o întrebare pe care un copil de 3 ani o pune părintelui său de nenumărate ori.
Copiii sunt niște omuleți foarte de curioși. Ei explorează, întreabă, se minunează, într-un cuvânt – sunt curioși. Prin toate acestea ei învață. Încă din momentul nașterii, probabil chiar și înainte, oamenii sunt atrași de lucrurile noi. Când suntem curioși despre un lucru cu totul nou, vrem să explorăm.Iar în timp ce explorăm, descoperim. De exemplu, prin simplul fapt că închide și deschide lumina becului din cameră, copilul învață despre cauza și efectul acțiunii sale; turnând apă într-o duzină de recipiente de diverse mărimi și forme, pe podea sau chiar pe haine, un copil de 4 ani învață preconceptul de masă și volum. El descoperă de asemenea gustul acru al lămâii, căldura generată de un radiator sau senzația rece produsă de gheață.
Ciclul învățării
Dacă un copil rămâne curios, el va continua să exploreze și să descopere.
Să luăm exemplul unui copil de 5 ani care descoperă mormoloci într-un bazin cu noroi de la locul de joacă. Această descoperire îi oferă plăcere. O dată ce experimentează bucuria descoperirii, el va dori să repete această experiență. (Plăcerea duce la repetiție.) În fiecare zi, el și prietenii săi se întorc la locul de joacă. Acum mormolocii au piciorușe. (Repetiția duce la cunoaștere.) Copilul învață că mormolocii devin broaște – un exemplu concret a unui proces biologic complex. Cunoașterea – în acest caz, înțelegerea că acești mormoloci devin broaște – duce la încredere. Încrederea la rândul său crește dorința de a fi curios – a explora, a descoperi, și a învăța. “Putem să luăm cu noi mormolocii?” „Cum cresc alți pui de animale?” „De ce puii de cățeluș nu-și pierd coada?” Aspectul pozitiv al ciclului învățării este alimentat de curiozitatea și plăcerea care vin prin descoperire și cunoaștere/achiziție.
Așadar:
CURIOZITATEA are ca rezultat EXPLORAREA
EXPLORAREA are ca rezultat DESCOPERIREA
DESCOPERIREA are ca rezultat PLĂCEREA
PLĂCEREA are ca rezultat REPETITIA
REPETIȚIA are ca rezultat CUNOAȘTEREA
CUNOAȘTEREA are ca rezultat ACHIZIȚIA NOILOR ABILITĂȚI
ACHIZIȚIA NOILOR ABILITĂȚI are ca rezultat ÎNCREDEREA
ÎNCREDEREA are ca rezultat STIMA DE SINE
STIMA DE SINE are ca rezultat SENTIMENTUL DE SIGURANȚĂ
SIGURANȚA are ca rezultat MAI MULTĂ EXPLORARE
Pentru mulți copii însă, curiozitatea dispare. Pierderea curiozității poate duce la un viitor negat. Potențialul nostru – emoțional, social și cognitiv – este exprimat prin cantitatea și calitatea experiențelor noastre. Un copil mai puțin curios își va face mai puțini prieteni, se va alătura unor grupuri sociale mai puține, va citi mai puține cărți etc. Cu un copil mai puțin curios munca unui profesor va fi o adevărată provocare, deoarece copilul nu prezintă atât de multă motivație și entuziasm .
Cartea Mă întreb este un intrument marca Jucării Educaționale pe care adulții îl pot folosi pentru a-i ajuta pe copii să învețe să pună întrebări, să înceapă să-și dezvolte capacitatea de a genera teorii fără a se cenzura.
De multe ori însă, copilul va pune întrebări la care probabil nu avem un răspuns. În acest caz încurajăm părinții, profesorii, adulții în general, să răspundă printr-un simplu ”nu știu”, pentru că, așa cum spune și autoarea cărții Mă întreb, ANNAKA HARRIS “unul dintre cele mai importante daruri pe care le putem oferi copiilor noștri este încrederea în ei de a putea spune NU ȘTIU. Este baza de la care noi începem cercetarea asupra lumii înconjurătoare: punând întrebări, luându-ne timpul necesar pentru a înțelege răspunsurile și căutând noi răspunsuri când cele pe care le aveam nu par să ne mai mulțumească. Sentimentul de a nu ști este de asemena baza curiozității.
Trăim într-o societate în care oamenii se simt inconfortabil când nu au un răspuns. Copiii nu sunt învățați să spună “nu știu”, și sincer acest comportament nici măcar nu este modelat pentru ei. Ei văd prea des cum adulții evită întrebări sau născocesc răspunsuri, fie din jenă sau teamă, și asta vine cu un preț. Când copiii sunt rușinați sau când le este teamă să-ți manifeste un sentiment necunoscut, ei sunt preocupați mai degrabă de a scăpa de discomfort, decât de a fi motivați să învețe. Acest lucru le răpește bucuria curiozității. Haideți să acordăm importanța meritată sentimentelor de curiozitate ale copiilor noștri, deoarece aceasta reprezintă fundamental pentru toate tipurile de învățare.”
Există atât de multe lucruri la care putem să găsim răspunsuri împreună cu cel mic. Dacă îi lăsăm, copii ne pot reintroduce in lumea lor. Când le permitem cu adevărat să-și împărtășească cu noi descoperirile, experimentăm și noi alături de ei bucuria redescoperiri.
Așa că, dacă sunteți curioși, dacă doriți să explorați împreună și să descoperiți o mulțime de lucruri mărunte ce poate o dată cu maturizarea nu mai prezintă imteres, însă au fost la un moment dat pentru noi adevărate minunății, dacă doriți să pășiți împreună cu cel mic în lumea lui “nu știu”, cartea “Mă întreb” așteaptă să ajungă la dumneavoastră.
Poate fi comadată de aici sau de la telefon: 0727.839.852
Informații preluate, traduse și adaptate după articolul: Curiosity – The Fuel of Development, by Bruce Duncan Perry, M.D., Ph.D.
Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totală sau parțială a textului se pedepsește conform legilor în vigoare.