Până nu demult, la fel ca multe alte persoane, credeam despre creativitate că este un fenomen ce se localizează în emisfera dreaptă a creierului.
Vă propun să vedem ce spun cercetările neurobiologice despre cele două emisfere cerebrale şi creativitate.
Studiile arată ca funcţia principală a emisferei stângi este de a traduce orice percepţie în reprezentările logice, semnatice şi fonice ale realităţii şi de a comunica cu exteriorul pe baza acestui colaj logico-analitic al lumii (P.Watzlawick, 1983). Persoanele care au emisfera stângă mai dezvoltată tind să găsească cauze şi explicaţii, au o preferinţă pentru detaliu şi pentru prezentarea logică a faptelor.
Emisfera dreaptă este universul gândirii fără limbaj, al înţelegerii nonverbale, al recunoaşterii formelor, al percepţiei spaţiale, al intuiţiei şi a imaginaţiei. Sarcina ei fiind de a sintetiza şi a exprima experienţele noastre într-o imagine.
Contrar ideilor exprimate de unii, creativitatea nu este localizată în emisfera dreaptă, artiştii şi oamenii în general manifestând abordări variate, diferite şi complementare. Creativitatea depinde de ambele emisfere .
Fiind lămurit acest lucru hadeţi să vedem ce este creativitatea. Poate sunteţi de accord cu mine că acest cuvânt îl găsim şi îl auzim mereu în jurul nostru, dealtfel sunt sute de definiţii şi teorii care încearcă să explice acest fenomen.
În vechime creativitatea avea conotaţii mistice. Persoanele creatoare primeau inspiraţie de la zeităţi, cu ajutorul cărora realizau idei sau obiecte noi. Deasemenea Platon afirma că poetul crea numai ce-i dicta Muza.
Teoria psihodinamicii a pornit de la principiul conform căreia creativitatea este rezultatul tensiunii dintre realitatea conştientă şi impulsiunile inconştiente, susţinând că produsele creative ale scriitorilor şi artiştilor reprezintă modalitatea exprimării dorinţelor inconştiente într-o formă acceptabilă din punct de vedere social.
Teoria cognitiviştilor abordează creativitatea prin prisma reprezentărilor şi proceselor ce stau la baza gândirii creative.
Au existat tendinţe de a limita creativitatea la productivitate, utilitate, valoare, calităţi care sunt necesare, dar nu şi suficient pentru delimitarea creativităţii. (vezi definiţia din Dicţionarul de Pedagogie, 1979)
D.W.Mackinnan (1961) considera creativitatea ca fiind un fenomen multifaţetat, ce cuprinde diferite aspect: produsul creativ, procesul creaţiei, personalitatea creatoare, mediul social creativ/noncreativ, grupul creativ, factori cognitivi şi noncognitivi, gândirea divergentă/covergentă, imaginaţia creatoare, abordarea algoritmică/euristică, rezolvare de probleme, probleme bine structurate /slab structurate, metode creative, etc.
Al.Roşca (1981) considera creativitatea ca ansamblu unitar al factorilor subiectivi si obiectivi care duc la realizarea unui produs original şi de valoare, conceput de un individ sau grup.
După J.P. Guilford, creativitatea este asociată în mod deosebit cu gândirea divergentă, exprimată prin anumite trăsături (fluiditate, mobilitate, flexibilitate, etc.).
Alte definiţii simpatice găsite pe internet:
“Creativitatea este extinderea entuziasmului nostrum (Earl Nightingale).”
“Creativitatea înseamnă să îţi permiţi să faci greşeli. Arta înseamnă să ştii pe care să le păstrezi (Scott Adams).”
“Creativitatea este capacitatea de a pune ordine în haosul naturii (Eric Hoffer).”
“Creativitatea nu este o evadare din disciplină, este o evadare însoţită de disciplină (Jerry Hirschberg).”
În concluzie, din punct de vedere al cercetărilor din domeniul ştiinţific, creativitatea este un fenomen extrem de complex, care antrenează, presupune toate structurile personalităţii şi implică aventura descoperirii şi invenţiei ambelor emisfere, defapt tot creierul (N.Herman, 1982).
Dar oare care e diferenţa dintre artişti şi oameni în general ? Sunt artişii mai creativi ? La această întrebare voi încerca să răspund în articolul următor.
Referinţe:
Vasile Cioca (2007). Imaginea creative visual-plastica. Editura Limes,Cluj-Napoca, pg.9-40
Maria Cristea (2009). Metodica predarii educatiei plastic in invatamant primar si prescolar. Editura Corint, Bucuresti, pg.16-18
Te invitam sa testezi acest concept cu ajutorul produselor din categoria Creativitate
www.jucariieducationale.ro Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative.
Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.