Lectia de hiperactivitate

In data de 20 decembrie, inainte de Craciun, am decis sa tin o activitate placuta copiilor de la gradinita Helen la optionalul de arta plastica. Si ce face mai placut timpul petrecut cu acesti minunati copii decat povestile. Acestea ofera nu doar personaje interesante si simpatice, dar si informatii utile, copilul avand prilejul de a descoperi si a invata lucruri noi.
Am ales “Rapida si prietenii ei” scrisa de psihologul clinician Lauren Snailham, o povestire pentru copii despre controlul de sine si respectul pentru ceilalti.
Din punct de vedere al dezvoltarii cognitive la varsta prescolara, copiii sunt deseori carcterizati ca fiind egocentrici, avand convingerea ca oricine vede lumea prin ochii sai si ca oricine o experentiaza in mod similar. Acest lucru a fost principalul motiv pentru care am ales o poveste pe tema hiperactivitatii, invatandu-i ca suntem diferiti si ca putem trece prin aceleasi situatii, comportandu-ne altfel. Un alt motiv care m-a determinat sa abordez aceasta poveste a fost faptul ca am intampinat greutati in timpul orelor cand unii copii aveau un comportament mai activ, neavand rabdare sa-si astepte randul, se frustau repede daca nu primeau obiectul dorit. Ca o paranteza, sunt de parere ca, daca se intampla ca un copil sa se manifeste mai activ, mai impulsiv nu-l “diagnosticam” imediat ca fiind cu ADHD (Tulburarea de Atentie si Hiperactivitate), ci trebuie urmarit in ce context apar comportamentele si in ce si cate situatii.
Inchizand paranteza, doresc sa va spun ce greutati am intampinat la ora mea. Bineinteles ca povestea a avut succes, copiilor le-au placut personajele si imaginile cu masini, insa consider ca sunt mai importante acele momente de criza, obstacole deoarece avem mai multe de invatat din acestea.
Primul “hop” de care m-am lovit a fost captarea atentiei pana la final. Cartea avea multe imagini, si cu ajutorul acestora am reusit sa-i tin concentrati pana la final, insa fiind la o varsta in care au o mai mare vulnerabilitate la stimuli distractori nerelevanti (ex.usor zgomot din incaperea vecina) le-a fost mai greu sa ramana focalizati pe sarcina.
O alta barierea a constituit-o relatarea unor situatii asemanatoare cu cele din poveste, in timp ce eu o citeam . De exemplu, cand am ajuns la o situatie in naratiune cand Rapida (masina rosie ) a trecut la semafor cand culoarea era rosie, una dintre fetite si-a amintit ca si tatal ei a procedat la fel si a tinut sa ne spuna acest lucru. Din momentul in care ea s-a pornit sa povesteasca despre tatal ei s-au deschis in lant relatarile copiilor despre cazuri asemanatoare. Se stie faptul ca la 3-4 ani receptarea povestilor de catre copii se face prin prisma scenariilor pe care acestia le au deja. Respectarea semnelor de circulatie era si este importanta insa nu acesta era lucrul cel mai important din firul povestirii.
Dupa ce am reusit sa-i aduc din nou la firul povestii si am reusit sa citesc pana la final, i-am intrebat ce anume le-a placut mai mult. Vroiam sa vad cu ce au ramas. La majoritatea le-a placut…….imaginile cu masini
Autoarea povestilor terapeutice ne specifica faptul ca acestea trebuie relatate de mai multe ori pentru a putea fi intelese ca intreg si nu ca secvente, insa oricum informatia este receptata la nivel inconstient.
La finalul orei, pentru a consolida informatiile povestirii le-am dat o sarcina practica, aceea de a decupa si lipi o masina pe care o pot pastra. In timpul sarcinii, s-au ivit cateva situatii cand unii au erau mai activi si cereau mai multa atentie, prilej de care am profitat readucandu-le aminte ce au facut personajele din poveste, rezultatele fiind mult mai imbucuratoare decat in alte dati.
In concluzie doresc sa spun ca intr-adevar povestile reprezinta o foarte importanta sursa de informatie pentru copii si un mod util de a comunica cu ei. Deasemenea e de retinut si faptul ca modelul miniatural tridimensional reprezinta atat o realitate exterioara cat si un obiect in sine, o jucarie.