Povestile terapeutice

Cu mult inainte ca limbajul scris sa devina metoda formala de a transmite informatii, povestile transmise prin viu grai erau folosite ca mijloc de comunicare a cunostintelor, informatiilor si traditiilor din generatie in generatie. O echipa de cercetatori in neurostiinte au descoperit ca povestile stau la baza constiintei umane deoarece structura lor oglindeste modul logic in care actiunile se succed in memorie.

In decursul istoriei povestile au fost utilizate pentru a calma, a vindeca, a inspira. O poveste devine terapeutica atunci cand il provoaca pe cititor sa isi schimbe modul de intelegere intr-unul nou si sanatos, astfel stimuland o schimbare pozitiva in modul de a gandi, emotii si/sau comportament si/sau in vindecarea unei rani psihice.
Iata cateva exemple de cum anume putem folosi povestile terapeutice si cateva beneficii:
–          Puteti invata copiii diferite modalitati de comunicare prin lecturare, jocuri de rol, intrebari si raspunsuri pe baza textului, scoaterea ideilor principale din text, morala povestii, etc.
–          Putem dezvolta gandirea, imaginea de sine, abillitatile sociale si de relationare prin punerea in sceneta a unora dintre povesti.
–          Pot fi folosite ca si material didactic in scopul dezvoltarii capacitatii de exprimare corecta din punct de vedere gramatical, in scopul exersarii capacitatii de comunicare.
–          La fel de bine le putem utiliza ca material didactic in scopul extinderii interesului pentru carte si citit.
–          Povestile terapeutice pot fi folosite in scopul constientizarii mesajului vorbit/scris.
–          Prin utilizarea povestilor terapeutice putem facilita dezvoltarea abilitatilor de interactiune pozitiva cu copiii de varsta apropiata.
–          Povestile terapeutice ajuta la recunoasterea si exprimarea adecvata a unei varietati de emotii si sentimente.
–          Aceste povesti terapeutice pot fi folosite in cabinetele psihologice, la gradinita, scoala sau chiar acasa, si pot fi adaptate in functie de problema cu care va confruntati.
–          Povestile pot fi folosite atat de/pentru copiii cat si de/pentru adulti.

Teorie vs. Practica
In teorie, practica e simpla.
Te invit sa testezi acest concept cu ajutorul Povestilor terapeutice scrise de Lauren Snailham si Povesti terapeutice scrise de Nancy Davis.
Pune in practica ce ai invatat si anunta-ne cum a mers. Iti tinem pumnii!

www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psihoeducationale, instrumente nonformale si jocuri creative

/de

Tratarea fobiilor

Anxietatea manifestata printr-o fobie este incadrata in Axa I a DSM IV-TR ca fiind o tulburare clinica. In jur de 4% dintre americani sufera de fobie sociala; alte tipuri de fobii includ agorafobia, arahnofobia, frica de serpi sau de caini. Fobia se traduce printr-un comportament puternic anxios fata de factorul stresor; anxietatea se manifesta atat la nivel emotional sau cognitiv cat si fiziologic.

Una dintre paradigmele psihologice care explica fenomenul de anxietate manifestata prin frica este teoria social-cognitiva a personalitatii. Aceasta teorie sustine ca un comportament este influentat atat de factorii genetici cat si de cei din mediu- proces numit de Bandura „determinism reciproc”. Individul este influentat de mediu insa are libertatea de a alege cum actioneaza; el actioneaza si interactioneaza cu ceilalti in scopul modelarii atat a propriului comportament cat si al celorlalti fiind un „agent de actiune”. Social-cognitivistii reliefeaza importanta proceselor cognitive in dezvoltarea si functionarea personalitatii si sustin posibilitatea invatarii unor comportamente complexe in lipsa oricarei intariri.
Aceasta teorie da importanta competentelor si deprinderilor posedate de individ, in special cele de ordin cognitiv ce implica abilitatea acestuia de a judeca si solutiona situatiile problematice cu care se confrunta. Individul poseda de asemenea un sistem de scopuri ce-i faciliteaza procesul de selectare a manifestarii unui anumit comportament si ii initiaza si mentine automotivatia. Mai mult, procesele raspunzatoare de functionarea psihologica a individului sunt adunate sub  conceptul de sine; Bandura considera ca individul detine o capacitate autoperceputa de a face fata situatiilor specifice numita „autoeficacitate”. Aceasta capacitate nu este prezisa de rezultatele performantelor anterioare, ci de convingerile individului asupra situatiei prezente. Judecatile privind autoeficacitatea influenteaza alegerea situatiilor in care se implica o persoana, cantitatea de efort depusa, timpul alocat unei sarcini, rezistenta la greutati si depasirea obstacolelor; autoeficacitatea se modeleaza pe baza a patru  surse: experienta directa– evaluarea performantelor trecute, invatarea vicarianta– observarea comportamentului altor persoane numite „modele” si mai apoi alegerea situatiilor care confirma propriile perceptii asupra sinelui, persuasiunea verbala– evaluarile pozitive si plauzibile primite din partea altora vis-a-vis de propriul comportament si starile emotionale– ca indicatori ai autoeficacitatii.

Social-cognitivistii expun doua procese distincte ce stau la baza teoriei personalitatii: invatarea observationala si autoreglarea; ambele procese sunt influentate de intariri fara a fi determinate de ele. Invatarea observationala, mai precis conditionarea vicarianta, sustine ca simpla observarea a celorlalti determina invatarea. Indivizii au un rol activ in selectarea modelelor dupa care se ghideaza. Invatarea e compusa din doua sub-procese: achizitie si executie; un comportament nou poate fi achizitionat independent de intariri insa executia acestuia depinde de recompensare sau pedepsire. Asadar, indivizii pot dezvolta reactii emotionale puternice fata de locuri sau vietati fara sa fi avut vreun contact cu ele. Autoreglarea, pe de alta parte, consta in capacitatea unui individ de a-si stabili propriile obiective si de a-si mentine un comportament pentru perioade mari de timp in lipsa unei intariri cu ajutorul starii unor expectante- proces de autointarire.

Comportamentul fobic poate fi invatat prin observarea unor modele si prin experienta directa. Fobia de caini poate fi invatata fie prin observarea modelelor familiale (de exemplu tatal baiatului, cu care acesta petrece foarte mult timp, are fobie de caini) fie prin observarea comportamentului prietenilor (in anturajul baiatului pot exista persoane cu fobie de caini). In acest sens, putem atribui diferenta dintre comportamentul celor doi frati procesului de conditionare vicarianta in cadrul caruia individul selecteaza activ modelele dupa care se ghideaza. Astfel ca persoanele cu care baiatul petrece mult timp manifesta modele dezadaptative de raspuns anxios la vederea unui caine pe cand in anturajul fetei exista doar persoane ce manifesta raspunsuri adaptative in relatia cu stimulul, ambii avand posibilitatea de a alege modele.
Experienta directa se refera la executia modelului achizitionat in baza recompenselor si pedepselor, adica in baza consecintelor acelui comportament asupra modelului. In cazul in care comportamentul fobic e urmat de o pedeapsa, acesta are o probabilitate mai mica de aparitie decat in cazul in care a fost precedat de o recompensa. Acest fapt explica dezvoltarea diferita a nivelului de anxietate in cadrul fobiei de caini la cei doi frati dat fiind faptul ca baiatul a observat modele carora fie li s-a aplicat o pedeapsa in urma interactiunii cu cainele fie o intariere negativa, iar pe de cealalta parte, fiica a observat recompensarea comportamentul modelelor in urma interactiunii cu cainele.

Raspunsul pe care un individ il da in momentul confruntarii depinde de interpretarea pe care o atribuie cauzei stimulului si de expectantele pe care le are in legatura cu comportamentul sau. Individul, fiind animat de activitatea neuropsihica (arousal), el poate gasi alternative de raspuns si de expectante. Astfel, baiatul isi va mentine comportamentul fobic prin prisma expectantelor sau consecintelor anticipate relationate cu sentimentul de anxietate invatat pana in prezent, anume, cainii sunt un factor stresor care pericliteaza buna functionare emotionala, cognitiva si fiziologica a individului. Pe de alta parte, fiica, avand expectante pozitive in interactiunea cu un caine nu va dezvolta sentimente de anxietate la prezenta sa fizica sau imaginativa. Asadar, procesul de autoreglare sustine ca indivizii sunt influentati de stimulii din mediu insa au rol activ in alegerea cognitiilor atribuite unei situatii, declansarii unui tip de comportament sau exprimarii unor emotii pozitive sau negative.
Comportamentul fobic in cazul baiatului este mentinut de sentimentul de autoeficacitate prin prisma consecintelor externe directe, experientierea vicarianta sau consecinte autoproduse. Astfel, prin experienta directa baiatul evalueaza performantele sale anterioare in situatia stresanta si isi confirma buna alegerea a comportamentului anxios intr-o situatie fobica. Apoi, baiatul cauta acele situatii in care i se confirma convingerile; el mai devreme va observa ca o persoana a fost muscata de un caine decat ca acest animal e folosit in cadrul terapiei pentru varstnici. Nu in ultimul rand, comportamentul fobic al baiatului e mentinut de consecintele autoproduse, mai exact de reactii autoevaluative prin expectantele unei autopenitente in cazul in care el se abate de la propriile convingeri. La polul opus, fiica neavand experiente stresante cu cainii nu a dezvoltat o astfel de fobie, ea la fel va alegere situatiile care ii vor confirma convingerile, insa de aceasta data animal e perceput ca inofensiv si reactiile evaluative de lauda in momentul interactiunii sale cu cainele.

Bandura sustine ca fobiile pot fi tratate prin dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate cu ajutorul procedeelor de modelare: experienta vicarianta sau modelare ghidata. Odata dezvoltate mecanismele de coping, pacientii fobici renuntau la asistenta modelelor, descurcandu-se singuri in situatii anterior declansatoare de anxietate. In cazul acestor doi copii, dezvoltarea unui sentiment de anxietate manifestata prin frica de caini s-a facut diferit datorita alegerea unor modele diferite, observarea comportamentului acestor modele in interactiune cu factorul stresor -cainele- primind intariri fie pozitive, fie negative si cognitiile atribuite acestei situatii, acestea determinand mai apoi alegerea manifestarii comportamentale in situatii care confirma convingerile.

Teorie vs. Practica
In teorie, practica e simpla.
 
Te invit sa testezi acest concept cu ajutorul Cardurilor OH oferite de Sofia si prietenii sai.

Pune in practica ce ai invatat si anunta-ne cum a mers. Iti tinem pumnii!

www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente non-formale si jucarii creative

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

Competentele matematice si conceptul de numar

Scolarii mici sunt elevi, prieteni, fii sau fiice; ei au acum mai multe roluri si reusesc de cele mai multe ori sa si le indeplineasca cu succes. Ei sunt la varsta la care pot utiliza eficient strategii de memorare si reactualizare a informatiilor. Sistemul de invatamant se axeaza pe informatia propriu-zisa si mai putin pe procesul de achizitie a acesteia. In cele ce urmeaza vom vorbi despre dezvoltarea cognitiva a celor mici- cum achizitioneaza copii conceptul de numar si ce putem face ca parinti  sau invatatori pentru a facilita acest proces.

Inca din primii ani de viata copiii sunt cufundati in activitati cotidiene ce implica utilizarea numerelor: asezarea mesei (sa punem 4 furculite), citirea orei (mai ai 5 minute), gatitul (sa mai putem doua lingurite de zahar), primirea notelor (ai luat nota 10) s.a.m.d. In plus, exista referiri numerice in cantecele “Un elefant se legana…”, in povesti “Cei trei purcelusi” sau “Alba ca zapada si cei 7 pitici”, in sporturi “sa sarim coarda de 10 ori”- toate acestea confirmand intr-un cadru informal importanta achizitionarii conceptului de numar. Conceptul de numar e constituit din 3 tipuri de cunostinte: simbolice (scrierea cifrelor), algoritmice (operatiile matermatice) sau conceptuale (principii).
Cunostinte algoritmice:

  • schimbarea unor caracteristici externe (culoare, identitate etc) ale itemilor setului nu altereaza numarul de itemi
  •  adaugarea de itemi creste valoarea numerica/scaderea unor itemi duce la reducerea valorii numerice
  • daca adaugam “ceva” si apoi luam inapoi (+1-1) se ajunge la aceeasi valoare numerica si egalitatea numerica
  • doua siruri cu acelasi numar de elemente sunt egale

Cunostintele conceptuale:

  1. Principiul Unu la Unu- fiecarui item numarat i se poate atasa o singura eticheta lingvistica (se dezvolta la 2-3 ani)
  2. Principiul Ordinii Stabile- numele numerelor trebuie sa fie intotdeauna spuse in aceeasi ordine, chiar si la numaratoarea inversa
  3. Principiul Cardinal- numele numarului final, spus la sfârsitul secventei de numarare, da valoarea numerica a setului
  4. Principiul Abstractizarii- putem numara orice entitate (se dezvolta la 4 ani)
  5. Principiul Irelevantei Ordinii- nu conteaza in ce ordine (spatiala) sunt enumarate obiectele de numarat, conteaza doar numele numerelor. (se dezvolta la 5-6 ani)

Este important ca parintii sa adapteze nivelul si tipul de sprijin oferit copiilor in achizitionarea conceptului de numar. Cand cel mic face o eroare, e bine sa adoptam instructiuni mai specifice, iar cand copilul reuseste, sa adaptam complexitatea indrumarii spre un nivel superior. Acest proces de adaptare urmeaza cursul zonei proximei dezvoltari elaborate de Vigotsky in care parintele ofera suport sau esafodare adaptata in functie de performanta copilului. Psihologul sustine ca sarcinile care ii sunt destinate copilul trebuie sa se afle ca si complexitate in zona promixei dezvoltari, altfel, copilul nu le va face fata.
Ce am invatat azi?
–  Scolarii mici utilizeaza eficient strategii de memorare si reactualizare a informatiilor
–  Ei dobandesc cunostinte algoritmice si conceptuale inca din perioada prescolara
–  Parintii isi adapteaza cantitatea si tipul de sprijin in functie de performantele copilului
–  Sarcinile mentale pe care copilul trebuie sa le indeplineasca trebuie sa se afle in zona proximei dezvoltari
Suport media:
http://www.youtube.com/watch?v=-RehxEXeLNg&feature=related
Teorie vs. Practica
In teorie, practica e simpla.
Te invit sa testezi acest concept cu ajutorul cartonaselor educationale cu cifre si a cartilor de joc Fitness oferite de Sofia si prietenii sai.
Pune in practica ce ai invatat si anunta-ne cum a mers. Iti tinem pumnii!
www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative.

/de

Repere ale dezvoltarii psihosociale a sugarului si copilului mic, de la nastere la 36 de luni

“Desi sugarii au in comun aceleasi tipare de dezvoltare, fiecare vadeste de la inceput o personalitate distincta: combinatia relativ constanta de emotii, temperament, gandire si comportament care da unicitate fiecarei persoane (Eisenberg, Fabes, Guthire si Reiser, 2000).
Iata caracteristicile, pe varste adaptate dupa Sroufe, 1979

0-3 luni – Sugarii sunt receptivi la stimulari. Incep sa arate interes si curiozitate si zambesc imediat la vederea oamenilor.
3-6 luni – Sugarii pot sa anticipeze ce se va intampla in viitorul imediat si simt dezamagire daca nu se intampla. Arata acest lucru prin furie si au comportament circumspect. Zambesc, ganguresc si rad des. Este o perioada a desteptarii sociale si a primelor interactiuni reciproce intre copil si ingrijitor.
6-9 luni – Sugarii joaca jocuri sociale si incearca sa obtina reactii din partea oamenilor. Vorbesc cu alti sugari, ii ating si incearca sa ii convinga sa le raspunda. Exprima emotii mai diferentiate, aratand bucurie, frica, furie si surprindere.
9-12 luni – Sugarii sunt foarte preocupati de ingrijitorul lor principal, pot incepe sa se teama de straini si sa se poarte rezervat in situatii noi. La un an isi comunica mai clar emotiile, evidentiind stari de dispozitie, ambivalenta si gradatii afective.
12-18 luni – Copiii isi exploreaza mediul, folosindu-i drept baza sigura pe oamenii de care sunt cei mai atasati. Pe masura ce isi iau in stapanire mediul, devin mai increzatori in ei insisi si mai dornici sa se impuna.
18-36 luni – Copiii devin uneori nelinistiti, fiindca acum isi dau seama cat de mult se desprind de ingrijitori. Isi prelaboreaza constiinta limitarilor proprii prin fantasme si jocuri si identificandu-se cu adultii.”

Sursa bibliografica:
“Dezvoltarea Umana” – Diane E. Papalia, Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman

Teorie vs. Practica
In teorie, practica e simpla.
Te invit sa testezi acest concept cu ajutorul  Povestilor terapeutice Lauren Snailham oferite de Sofia si prietenii sai.
Pune in practica ce ai invatat si anunta-ne cum a mers. Iti tinem pumnii!
 
www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

Luna Iubirii

Valentine’s Day este Ziua Indragostitilor si se sarbatoreste in ziua de 14 februarie a fiecarui an.
In Romania sarbatorim Ziua Indragostitilor si in data de 24 februarie, sarbatoare cunoscuta sub numele de Dragobete.
Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. Dragobetele  era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.

Probabil ca in vechime 24 februarie insemna inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.

In ziua respectiva, semnalul era dat de pasarile nemigratoare, care se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Despre “pasarile” neinsotite la Dragobete stia toata lumea ca raman singure si fara pui pana in aceeasi zi a anului viitor.

Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intalneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramane indragostiti pe parcursul intregului an. Daca timpul era favorabil, imbracati de sarbatoare, fetele si baietii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri flori de primavara.

In aceasta zi, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: “Dragobetele saruta fetele”. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.

Incurajam sentimentul iubirii, si suntem de parere ca foarte multi dintre noi avem pe cineva in viata noastra caruia dorim sa ii exprimam acest sentiment!

De aceea PlayfulLearning si Jucarii Educationale, ti-a pregatit pachete pentru luna iubirii ( Iti sunt recunoscator si O imbratisare ), la preturi speciale!

www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

Lectia de hiperactivitate

In data de 20 decembrie, inainte de Craciun, am decis sa tin o activitate placuta copiilor de la gradinita Helen la optionalul de arta plastica. Si ce face mai placut timpul petrecut cu acesti minunati copii decat povestile. Acestea ofera nu doar personaje interesante  si simpatice, dar si informatii utile, copilul avand prilejul de a descoperi si a invata lucruri noi.
Am ales “Rapida si prietenii ei” scrisa de psihologul clinician Lauren Snailham, o povestire pentru copii despre controlul de sine si respectul pentru ceilalti.
Din punct de vedere al dezvoltarii cognitive la varsta prescolara, copiii sunt deseori carcterizati ca fiind egocentrici, avand convingerea ca oricine vede lumea prin ochii sai si ca oricine o experentiaza in mod similar. Acest lucru a fost principalul motiv pentru care am ales o poveste pe tema hiperactivitatii, invatandu-i ca suntem diferiti si ca putem trece prin aceleasi situatii, comportandu-ne altfel. Un alt motiv care m-a determinat sa abordez aceasta poveste a fost faptul ca am intampinat greutati in timpul orelor cand unii copii aveau un comportament mai activ, neavand rabdare sa-si astepte randul, se frustau repede daca nu primeau obiectul dorit. Ca o paranteza, sunt de parere ca, daca se intampla ca un copil sa se manifeste mai activ,  mai impulsiv nu-l “diagnosticam” imediat ca fiind cu ADHD (Tulburarea  de Atentie si Hiperactivitate), ci trebuie urmarit in ce context apar comportamentele si in ce si cate situatii.
Inchizand paranteza, doresc sa va spun ce greutati am intampinat la ora mea. Bineinteles ca povestea a avut succes, copiilor le-au placut personajele si  imaginile cu masini, insa consider ca sunt mai importante acele momente de criza, obstacole deoarece avem mai multe de invatat din acestea.
Primul “hop” de care m-am lovit a fost captarea atentiei pana la final. Cartea avea multe imagini, si cu ajutorul acestora am reusit sa-i tin concentrati  pana la final, insa fiind la o varsta in care au o mai mare vulnerabilitate la stimuli distractori nerelevanti (ex.usor zgomot din incaperea vecina) le-a fost mai greu sa ramana focalizati pe sarcina.
O alta barierea a constituit-o relatarea unor situatii asemanatoare cu cele din poveste, in timp ce eu o citeam . De exemplu, cand am ajuns la o situatie in naratiune cand Rapida (masina rosie ) a trecut la semafor cand culoarea era rosie, una dintre fetite si-a amintit ca si tatal ei a procedat la fel si a tinut sa ne spuna acest lucru. Din momentul in care ea s-a pornit sa povesteasca despre tatal  ei s-au deschis in lant relatarile copiilor despre cazuri asemanatoare. Se stie faptul ca la 3-4 ani receptarea povestilor de catre copii se face prin prisma scenariilor pe care acestia le au deja. Respectarea semnelor de circulatie era si este  importanta insa nu acesta era lucrul cel mai important din firul povestirii.
Dupa ce am reusit sa-i aduc din nou la firul povestii si am reusit sa citesc pana la final, i-am intrebat ce anume le-a placut mai mult. Vroiam sa vad cu ce au ramas. La majoritatea le-a placut…….imaginile cu masini
Autoarea povestilor terapeutice ne specifica faptul ca acestea trebuie relatate de mai multe ori pentru a putea fi intelese ca intreg si nu ca secvente, insa oricum informatia este receptata la nivel inconstient.
La finalul orei, pentru a consolida informatiile povestirii le-am dat o sarcina practica, aceea de a decupa si lipi o masina pe care o pot pastra. In timpul sarcinii, s-au ivit cateva situatii cand unii au erau mai activi si cereau mai multa atentie, prilej de care am profitat readucandu-le aminte ce au facut personajele din poveste, rezultatele fiind mult mai imbucuratoare decat in alte dati.
In concluzie doresc sa spun ca intr-adevar povestile reprezinta o foarte importanta sursa de informatie pentru copii si un mod util de a comunica cu ei. Deasemenea e de retinut si faptul ca  modelul miniatural tridimensional reprezinta atat o realitate exterioara cat si un obiect in sine, o jucarie.

www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psihoeducationale, instrumente nonformale si jocuri creative

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

A savura viata impreuna- Atentia impartasita si dezvoltarea limbajului

Interactiunile sociale timpurii faciliteaza atat dezvoltarea socio-emotionala a copilului cat si dezvoltarea limbajului si a abilitatilor sale de comunicare. In primii trei ani de viata aceste interactiuni favorizeaza explozia rapida a vocabularului si achizita de noi cunostinte prin procesul numit atentie impartasita.

Atentia impartasita presupune ca in prima faza atentia ambilor actori sa fie indreptata spre un singur obiect pentru ca mai apoi, prin pointing adultul sa ofere explicatii despre obiectul respectiv, iar copilul sa ofere comentarii pe baza caracteristicilor obiectului. Acest proces favorizeaza in primul rand interactiunea sociala si, in al doilea rand, dezvoltarea limbajului copilului. Atentia impartasita este un proces fara de care achizitionarea de cunostinte noi nu ar avea loc atat de fluent; cand parintele ii comunica denumirea unui obiect nou copilului, invatarea se produce doar atunci cand ambii actori se uita la acelasi obiect tinta si incep sa ofere explicatii si comentarii pe baza acestuia.
Atentia impartasita cunoaste mai multe stagii, optimizandu-se in jurul varstei de 18 luni cand copiii pot detecta obiectul despre care se vorbeste chiar daca nu este in campul lor vizual (de exemplu, obiectul este in spatele lor), cand cei mici incep sa foloseasca cuvinte pentru a atrage atentia adultului si cand realizeaza ca un scop poate fi atins prin mai multe comportamente.
Ce am invatat azi?
ü  Dezvoltarea socio-emotionala si a limbajului incepe inca din primii 3 ani de viata
ü  Pentru achizitionarea rapida si eficienta de cuvinte noi, parintii si copiii trebuie sa se angreneze in procesul de atentie impartasita
ü  Strategii de atragere a atentiei copiilor: pointing, schimbarea tonalitatii vocii
ü  Copiii de 1 an jumatate inteleg ca un scop poate fi atins prin mai multe comportamente

Suport media:
http://www.youtube.com/watch?v=mUnzHATOgQM

Teorie vs. Practica
In teorie, practica e simpla.
Te invit sa testezi acest concept cu ajutorul cartilor de joc cu animale, meserii sau cladiri celebre oferite de Sofia si prietenii sai.
Pune in practica ce ai invatat si anunta-ne cum a mers. Iti tinem pumnii!

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

Factorii intelectuali ai reusitei scolare

Inteligenţa reprezintă unul din principalele niveluri comportamentale adaptative servindu-se de procesele psihice, mai ales de cele cognitive.

Cel mai important instrument al inteligenţei este gândirea, inteligenţa realizându-se mai ales prin operaţii care dau posibilitatea elevului să descopere relaţii noi, să desprindă esenţialul din obiecte şi fenomene, să îmbine noile informaţii cu cele achiziţionate anterior.

În cursul dezvoltării sale, inteligenţa poate lua forme diferite: practică, verbală, artistică, şcolară ş.a.. Inteligenţa şcolară este factorul intelectual al reuşitei şcolare.

În perspectiva concepţiei lui J. Piaget, termenul de „inteligenţă şcolară” ar desemna echilibrul dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea. Inteligenţa şcolară este o formă particulară a inteligenţei, diferenţiindu-se de inteligenţa generală prin specificitatea conţinutului său. Putem defini inteligenţa şcolară numai în raport cu activitatea şcolară, ea exprimând gradul de adaptare a elevului la cerinţele activităţii de tip şcolar. Conţinutul inteligenţei şcolare depinde simultan de variaţiile permanente ale şcolii, ale sarcinilor şcolare şi ale personalităţii elevului.

Inteligenţa şcolară nu este singurul factor determinant al reuşitei şcolare, eficienţa ei fiind condiționată de gradul de organizare a întregii personalitaţi.

Pentru a evalua inteligenţa şcolară trebuie cunoscute barierele externe şi interne ale elevului, tensiunile acestuia, gradul de mobilizare a efortului voluntar etc. Rezultatele şcolare sunt influenţate atât de factorii interni nonintelectuali cât şi de cei externi, inteligenţa şcolară nereflectându-se în mod fidel în reuşita şcolară.

Alături de motivaţie şi alte aspecte ale personalităţii, reuşita şcolară este determinată şi de aptitudinea şcolară (spirit de observaţie, organizare perceptiv-motorie, atenţie, memorie, imaginaţie, gândire etc.).

Sub aspectul nivelului, structurii şi al eficienţei inteligenţei şcolare, elevii prezintă diferenţe individuale accentuate, datorită faptului că ritmul formării inteligenţei şcolare poate fi accelerat sau încetinit de numeroşi factori de origine internă şi externă.
Dacă vrem să diagnosticăm cât mai exact eficienţa inteligenţei şcolare, trebuie să studiem reuşita şcolară în procesul realizării sale.

www.jucariieducationale.ro – Magazin online de unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative.

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de

Inteligentele multiple

Dacă în primele teorii ale psihologiei, inteligenţa, echivalată cu abilităţi de gândiri, se referea la cât de bine şi cât de mult învaţă un individ, în teoriile moderne inteligenţa este văzută ca fiind multidimensională şi dinamică. Una dintre teoriile diferentelor individuale este Teoria Inteligenţelor Multiple a lui H. Gardner, care consideră că există opt forme distincte ale inteligenţei (inteligenţa lingvistică/ verbală,  inteligenţa logico-matematică , inteligenţa muzicală/ritmică , inteligenţa vizual-spaţială, inteligenţa naturalistă, inteligenţa corporal-kinestezică,  inteligenţa intrapersonală, inteligenţa interpersonală ). În urma studiilor efectuate Gardner a descoperit şi al nouălea tip de inteligenţă, cea existenţială, dar datorită faptului că nu a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activarea acelei inteligenţe, ea nu este recunoscută.

Teoria Inteligenţelor Multiple elaborată de profesorul Howard Gardner, în jurul anilor ’80, porneşte de la o critică a sistemului de învăţământ, căruia îi reproşa următoarele:
–         Faptul că sunt consideraţi “inteligenţi” elevii care au rezultate bune la literatură şi matematică, iar despre ceilalţi se spune că sunt doar “talentaţi”. Cu alte cuvinte erau recunoscute doar două tipuri de inteligenţă – cea verbală şi cea matematică. Gardner şi-a pus problema: “Cum se explică faptul că anumite personalităţi au avut rezultate absolut remarcabile în viaţă, dar au avut dificultăţi în şcoală?” (Bocoş, Muşata, 2002, p.149)
–        Trăsătura superficială a diferenţelor psihologice dintre copii cu ajutorul unor teste de inteligenţă standard, care vizau în exclusivitate, abilităţile lingvistice şi logico-matematice şi care nu aveau valoare predictivă;
–        Viziunea unilaterală asupra intelectului, considerarea inteligenţei drept o abilitate generală, dată de capacitatea de a rezolva probleme care implică abilităţi lingvistice şi logico-matematice, pe care şcoala le valorifica şi valoriza cu deosebire.

În concepţia lui Gardner, capacitatea cognitivă a omului este descrisă printr-un ansamblu de abilităţi, talente, deprinderi mentale, pe care le numeşte “inteligenţe” şi le grupează în opt categorii. Toţi indivizii normal dezvoltaţi posedă aceste opt inteligenţe, dezvoltate într-o anumită măsură şi care interacţionează şi se combină într-o manieră unică, singulară. Cele opt tipuri de inteligenţă se manifestă foarte rar în mod independent, ele acţionând, practic, complementar, concurent, compensatoriu şi coordonat în cazul unui anumit individ.

www.jucariieducationale.ro – Magazin online unelte psiho-educationale, instrumente nonformale si jocuri creative.

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.

/de