Abilitatile emotionale si sociale au un rol foarte important in viata noastra, atat in copilarie, dar si odata ce ajungem la varsta adulta. Studii din psihologie arata ca abilitatile copiilor de a forma relatii si de a  relationa cu cei din jur sunt un predictor mai puternic pentru adaptarea la viata adulta decat potentialul lor cognitiv. De aceea e important sa contribuim la dezvoltarea socio-emotionala a micutilor cat mai de timpuriu.

Ce sunt emotiile?

Emotiile sunt trairi fata de un eveniment sau situatie si au o componenta cognitiva (gandurile pe care le avem relationate cu situatia data) si o componenta comportamentala (mimica fetei, pozitia corpului sau alte manifestari biologice – ex. cresterea temperaturii corpului atunci cand ne infuriem).  Acestea au un puternic rol adaptativ, adica ne ajuta pe noi sa ne adaptam la diferite situatii de viata si sa relationam cu cei din jur.

Afisul emotiilor

Care sunt abilitatile socio-emotionale?

Principalele abilitati emotionale sunt:

  • intelegerea emotiilor (proprii si ale celor din jur)
  • exprimarea emotiilor
  • reglarea emotionala

Dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale nu numai ca ajuta la formarea si mentilerea relatiilor sociale, dar ajuta copiii sa se adapteze la situatii noi (ex. inceperea gradinitei sau mersul la scoala). In acelasi timp, dezvoltarea emotionala a micutilor previne aparitia problemelor emotionale si a celor comportamentale.

Ce putem face cu copiii pentru a le dezvolta abilitatile socio-emotionale?

  1. Vorbiti cu micutul dumneavoastra despre emotii

Emotiile de bucurie, tristete, frica, furie si dezgust apar cel mai de timpuriu la ce mici. Chiar daca inca le pot verbaliza, acestia le exprima si e important ca dumneavoastra sa le etichetati pentru ei (ex. ai un zambet foarte larg in dimineata asta, esti foarte bucuros, nu?).

  1. Nu va ascundeti emotiile

Stim ca va doriti tot ce e mai bun pentru copilul dumneavoastra, insa ar fi imposibil sa fiti tot timpul cu zambetul pe buze. Lasati-l pe cel mic sa va vada chiar si atunci cand sunteti trist sau furios si spuneti-i ce emotie simtiti (ex. acum sunt furios pentru ca am spart o farfurie, insa voi bea un ceai si ma voi linisti imediat).

Plansa Familia Mea cu sentimente

  1. Includeti emotiile in jocurile cu cel mic

Copiii invata cel mai usor prin joc. De aceea puteti sa transformati jocul cu cel mic intr-un joc despre emotii. Spre exemplu, identificati emotiile personajelor din povesti si mimati-le alaturi de cel mic (ex. cum faci tu cand esti bucuros?).

Poveste terapeutica Partea VII – Abilitati socio-emotionale

  1. Ajutati-l pe micut sa isi dezvolte strategii de reglare emotionala

Momentele dificile sunt un prilej bun pentru a-l ajuta pe cel mic sa isi dezvolte strategiile de reglare emotionala. De multe ori, copiii reactioneaza in anumite moduri pentru ca nu stiu cum altfel sa se manifeste.

De aceea, e important sa ii aratati dumneavoastra cum e in regula sa se manifeste. Mai intai, reflectati empatic emotia pe care o simte cel mic si aratati-i in primul rand ca il intelegeti. Apoi, exemplificati un comportament adecvat (ex. inteleg ca esti furios ca nu vom sta aici 3 minute ca sa ne linistim si apoi ne jucam din noi).

Incurajati-l de fiecare data cand reuseste sa se regleze emotional, precizandu-le exact ce au facut.

Cartonase emotii Familia mea

Sursa: http://www.unicef.ro/wp-content/uploads//dezvoltare-abilitati-pt-pdf.pdf, accesat la data de 08.12.2016.

Evenimentul de la Cluj va debuta cu o sesiune de autografe cu Ioana Chicet-Macoveiciuc, care va prezenta în avanpremieră romanul Miercuri, respirăm. Ea va vorbi și despre blogul ei de succes, www.printesaurbana.ro.
„Scopul conferinței este motivarea mamelor în a-și urma cu pasiune propria menire, prin exemple de femei și mame care inspiră prin realizările și forța lor”, a declarat Dana Lupșa. Un alt scop al evenimentului este strângerea de fonduri pentru proiectul Business Mom, care sprijină cu training-uri, mentorat și promovare mamele singure sau care au renunțat la serviciu pentru a deveni antreprenori. Proiectul a generat, în doar doi ani de activitate, creșteri substanțiale în 10 afaceri deținute de femei.
De asemenea, evenimentul va marca și înființarea Clubului Business Mom Cluj, care își propune să fie un centru de networking și mentorat pentru mame antreprenor sau care își doresc să devină antreprenori. Astfel de cluburi mai există în Brașov și Sibiu. Business Mom Cluj presupune întâlniri lunare pentru networking, socializare și schimb de experiențe, precum și informații din domeniul antreprenoriatului.
Conform Danei Lupșa, președintele Asociației Happy Moms, proiectul Business Mom s-a născut „din nevoia mamelor, demonstrată prin e-mailurile și mesajele primite după fiecare eveniment, care sună cam așa: mă regasesc în tot ce spui, vreau și eu să am afacerea mea, dar nu am curaj. E nevoie de cunoștinte tehnice − management, marketing, vânzări, planuri de afaceri −, de experiența practică a mamelor care au deja afaceri și de promovare.”
„Asociația Happy Moms este o comunitate de mame, în majoritate antreprenori sau care își doresc să devină antreprenori, care se sprijină, se încurajează, își oferă soluții concrete la probleme specifice legate de antreprenoriat”, a completat aceasta.
La evenimentele de până acum ale Asociației, desfășurate la Brașov și Sibiu, au participat peste 200 de femei și au vorbit 20 de speakeri.
Contribuția pentru eveniment este de 50 de RON până pe 14 noiembrie și de 70 de RON începând cu 15 noiembrie. Suma se achită în contul Asociației Happy Moms: RO71BTRLRONCRT0252540401 (RON), deschis la Banca Transilvania.
Pentru mai multe detalii despre Conferința M.A.M.A., vă invităm să accesați pagina de Facebook a evenimentului: www.facebook.com/events/184262018646522/
Mai multe detalii pe www.happymoms.ro
Persoană de contact: Dana Lupșa, președintele Asociației Happy Moms, contact@happymoms.ro, 0722612965.

Rudolf Dreikurs ne invata cat de important este ca in relatia cu copiii sa fii bun, dar in acelasi timp si ferm. Bunatatea este importanta pentru a arata copilului respect. Fermitatea este importanta pentru a arata respectul pentru ceilalti si totodata necesara pentru o situatie ce cere asta. Metodele autoritare de obicei sunt lipsite de bunatate. Metodele permisive sunt lipsite de fermitate.
Bunatatea si fermitatea sunt esentiale in Disciplina Pozitiva. Sunt multi parinti si profesori ce se lupta cu acest concept din mai multe motive. Unul dintre motive ar fi acela ca ei nu considera ca trebuie să fii bun cu un copil ce “a depasit orice limita”. Din nou, as vrea sa intreb: daca adultii vor ca cei mici sa-si controleze propriul comportament, este prea mult sa ceri in acceasi masura adultilor sa invete la randul lor sa-si controleze comportamentul? De cele mai multe ori adultii sunt cei care ar trebui sa-si ia o mica pauza pozitiva (positive time-out) pana cand “se simt” mai bine astfel incat “sa poata” face lucrurile mai bine. Un alt motiv pentru care adultii au dificultati in a fi buni si fermi in acelasi timp este pentru ca nu știu cum arata aceste doua lucruri: bunatatea si fermitatea. Ei pot fi blocati intr-un cerc vicios in care sunt prea fermi cu cel ce supara pentru ca nu stiu ce altceva sa faca; si sunt prea buni pentru a se revansa oarecum pentru ca au fost prea fermi. Una dintre cele mai mari greseli pe care unii parinti si profesori o fac este atunci cand considera ca Disciplina Pozitiva devine prea permisiva, pentru ca ei nu vor sa fie asprii. Aceeasi gandire gresita este folosita si in situatiile in care ei considera ca sunt buni atunci cand fac copilului pe plac, sau cand il salveaza sau il protejeaza de toate dezamagirile cu care copilul s-ar putea confrunta. Asta nu inseamna a fi bun, ci a fi permisiv. A fi bun inseamna a  arata respect copilului si tie insuti. Nu aratam respect daca rasfatam copiii. Nu aratam respect daca ii salvam de toate dezamagirile, deoarece ei nu mai au oportunitatea de a-si dezvolta “muschii dezamagirii”. Este vorba de respect atunci cand le validam sentimentele : “Stiu/imi dau seama ca esti dezamagit (ori nervos, ori suparat etc.)”. Totodata, aratam respect copiilor atunci cand avem incredere ca vor trece peste dezamagiri, dezvoltandu-si astfel anumite capacitati in acest proces.Un mijloc minunat de a aplica acest principiu al Bunatatii si Fermitatii este sa folositi fraza: “Te iubesc, si/iar raspunsul este << nu >>”.Bibliografie:
Dr. Jane Nelsen and Mary Melsen-Tamborski, 2011, I love you and the answer is „No”, Positive Discipline

Va recomandam de asemenea Disciplina Pozitiva de la A-Z – 1001 solutii pentru problemele de parentaj de zi cu zi

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totală sau partială a textului se pedepsește conform legilor în vigoare.

Jucării Educaționale vă invită în lumea lui „Mă întreb”!
Ofertă promoțională la cărticica noastră si la multe alte produse.
Pachet Promotional – Ma intreb 1

Mă întreb + Magneți emoții CLOWN

Mă întreb, este o minunată carte pentru copii, scrisă de Annaka Harris și ilustrată de John Rowe.
Mă întreb este un instrument pe care părinții și profesorii îl pot folosi pentru a-i ajuta pe cei mici să:
1. să învețe să identifice sentimentul de incertitudine și să-și dezvolte un limbaj pentru a vorbi despre acest lucru
2. să devină conștienți de sentimentele positive asociate cu lipsa de cunoaștere – teama și entuziasm în același timp
3. să învețe să spună “nu știu” cu încredere, și nu cu jenă sau teamă
4. să învețe să pună întrebări
5. să înceapă să-și dezvolte capacitatea de a genera teorii fără a se cenzura
6. să învețe de la părinți să spună “nu știu”, prin modelarea comportamentului, aceasta fiind cea mai puternică metodă prin care cei mici pot învăța

Magneți emoții CLOWN
Setul conține 10 magneți, reprezentând diferite emoții (clown trist, clown multumit, clown increzator, clown ingrijorat etc.)
Este un intrument exelent pentru dezvoltarea inteligenței și emoțiilor, ajutându-i pe cei ce se joacă cu ei atât in indentificarea, cât și în exprimarea emoțiilor pe care le trăiesc.

Povestea noastra

Jucarii Educationale este prima marca romaneasca de unelte psihoeducationale, instrumente nonformale si jocuri creative. Va punem la dispozitie o gama larga de resurse care promoveaza dezvoltarea fizica, cognitiva, emotionala si sociala – de la nastere si pana la varsta adulta.
Jucarii Educationale este o marca creata, dezvoltata si sustinuta de Playful Learning – centru educational.
Marca Jucarii Educationale inseamna, pe scurt:
1.Toate produsele sunt create de specialisti in domeniile: psihologie, psihoterapie, pedagogie, educatie, training, consiliere, design si arta,  educatie nonformala.
2. Produse 100% romanesti (de la intocmirea conceputului pana la productia efectiva). Sunt produse create pe specificul populatiei noastre (nevoile specifice de invatare, tehnicile folosite in clasa, psihologia romanilor).
3. O parte din produse sunt acreditate de catre Ministerul Educatiei Nationale.
4. Responsabilitate sociala: o parte din produse sunt realizate (cusute, asamblate) de catre persoane defavorizate social (din zone precum Maramures, Valea Jiului).
5. Produsele marca Jucarii Educationale se pot folosi in: evaluarea psihologica,
dezvoltarea personala, preventie si interventie, psihoterapie, etc. Puteti folosi aceste resurse in contexte precum: mediul scolar (de la gradinita la universitate), familie, psihoterapie, consiliere individuala si de grup, formare profesionala, training, educatia speciala, seminarii sau grupuri dezvoltare personala, mediul organizational, educatia nonformala.
In acest magazin online, pe langa marca proprie, Jucarii Educationale, vei gasi o multitudine de alte produse educationale. Oferta noastra acopera domenii ca: psihologie generala, psihanaliza, psihodrama, NLP, psihoterapie si consiliere, psihiatrie, psihopatologie, neuropsihologie, psihologie educationala, psihologia copilului, familie & parenting, cuplu & sexualitate, autoeducare, atlase, enciclopedii si dictionare, basme, povesti & povestiri, fantasy, literatura scolara, carti bilingve, puzzle-uri, creativitate si indemanare, jucarii educative, jocuri de societate, jucarii din lemn, jucarii pentru bebelusi.

Pachet psiho-educational pentru copii și părinți: Pregătirea pentru grădiniță

Conține:
1.Cartea pentru copii „Rareș se pregătește pentru grădiniță”
2.Cartonașe “Rutinele familiei noastre”
3.Ghid și exerciții practice pentru părinți: abordarea psihologică a intrării în colectivitate (creșa sau grădiniță). Ghidul reprezintă un suport pentru părinți, oferindu-le informații validate științific despre dezvoltarea copiilor, recomandări pentru abordarea noii situații, dar și exerciții practice pentru a înțelege și gestiona emoțiile și pentru a integra optim schimbarea.

Îngrijirea și experientele de care copiii au parte în primii ani de viață au o puternică influență asupra modului în care ei văd lumea, relaționează cu ceilalți și au un echilibru în viață. Perioada de adaptare la noul mediu este foarte importantă atât pentru copil (indiferent de vârstă) cât și pentru părinte.

Vă invităm să intrați în lumea lui Rareș, un băiețel simpatic care acum începe grădinița. Ce emoții experimentează el? Cum gestionează situația părinții? Cum integrează ei noua experiența în viața lor?

Situația ideală este doar în revistele glossy și în reclamele pentru detergenți. În viața reală ai parte de un carusel de emoții și uneori de situații care par fără rezolvare.

Pentru tine și pentru familia ta, ce înseamnă această experiență?

Autori: Alexandra Gorea, Daniela Irimeș, Camelia Șerfezeu, Adina Tritean
Ilustrații: Cătălina Ciolan

Lansare: 28 septembrie 2015, ora 18.30, Bookstory Cluj Napoca
Invitat: Dr. Psih. Adela Moldovan

Un produs marca Jucării Educaționale
Comenzi: https://www.jucariieducationale.ro/carti/pregatirea-pentru-gradinita-pachet-psihoeducational.html

„Începerea creșei sau grădiniței e dificilă, dar cu puțină pregătire nu trebuie să fie o tragedie” – Dr. Psih. Adela Raluca Moldovan

Pentru a face această pregătire mai blândă și mai ușoară, Jucării Educaționale oferă acest pachet psihoeducațional, un instrument folositor fiecărui părinte și fiecărui cadru didactic.
Pachetul conține:
1.Cartea pentru copii „Rareș se pregătește de grădiniță”
2.Cartonașe “Rutinele familiei noastre”
3.Ghid și exercitii practice pentru părinți

** Cartea pentru copii „Rareș se pregătește pentru grădiniță” prezintă, într-un limbaj ușor de înțeles de către copil, cum se pregătesc Rareș și familia lui pentru grădiniță cu câteva zile înainte de marele eveniment.
Vă invităm așadar să intrați în lumea lui Rareș. Oare ce emoții experimentează el? Cum gestionează situația părinții? Cum integreaza ei noua experiență în viața lor? Haideți să aflăm împreună.

Formatul cărții: 150 mm x 220 mm
Nr. pagini: 12
Ilustrații: Cătălina Ciolan
Autori: Alexandra Gorea, Daniela Irimeș, Camelia Șerfezeu, Adina Tritean

** Cartonașele “RUTINELE FAMILIE NOASTRE”
Am cuprins într-un set de 22 cartonașe (laminate) rutinele principale din sânul unei familii. Este un instrument care oferă familiei și copilului ajutor în organizarea orarului zilnic.

De ce au copii nevoie de rutine?
Fiecare familie are nevoie de rutine. Acestea ajută familia să-și organizere viața și o împiedică să devină prea haotică. Copiii se descurcă ce mai bine atunci când rutinele sunt consecvente, predictibie și consistente.

Una dintre ce mai mari provocări ale unei familii este de a stabili rutine confortabile și eficiente, care ar produce un compromis echitabil și fericit între dezordinea și confuzia ce pot apărea fără rutine și între rigiditatea și plictiseala care pot veni o dată cu prea multă structură și prea multă impunere a ordinelor și disciplinei, în momente în care părintele este foarte puțin flexibil și în care copilului nu-i sunt oferite alternative.

Ca și părinte, revizuiește rutinele familiei pentru a te asigura ca acestea îndeplinesc ceea ce îți dorești.

7 beneficii ale rutinelor:
1. Rutinele elimină luptele pentru putere dintre părinți și copii
Rutinele ne ajută să eliminăm luptele pentru putere dintre noi, ca părinți, și copii, pentru că prin rutine nu mai dăm ordine copilului nostru, acea activitate (periatul dinților, somnul de la prânz, pregătirea pentru cină etc.) fiind doar ceea ce facem noi în acel moment al zilei. Părinții încetează să mai fie “cel rău” în ochii copiilor, iar cicălirea este mult redusă.
2. Rutinele îi ajută pe copii să coopereze
Rutinele îi ajută pe copii să coopereze, reducând astfel stresul și anxietatea pentru toți cei implicați. Cu toții știm ce urmează, primim înștiințări echitabile referitoare la tranziții, și nimeni nu se simte forțat să facă un anumit lucru.
3. Rutinele îi ajută pe copii să învețe să se ocupe singuri de anumite activități
După o perioadă, copiii învață să-ți perieze singuri dinții, să-și pregătească ghiozdănelul etc. fără a i se reaminti constant. Copiii iubesc să se ocupe de ei înșiși. Acest obicei le crește sentimentul competenței și al autorității, al măiestriei. Copiii care se simt mai independenți și simt că dețin autocontrolul au mai puțină nevoie să fie rebeli sau să se poziționeze în contradicție cu adultul.
4. Copiii învață conceptul “abia aștept/aștept cu nerăbdare“  atunci când vor să facă ceva ce le place…
…, acest lucru fiind o etapă importantă pentru a face acomodarea la cerințele unui orar/program mai ușoară și mai distractivă.
5. Rutinele îi ajută pe copii să se obișnuiască cu un orar/program… astfel încât să adoarmă mult mai ușor noaptea.
6. Rutinele îi ajută pe părinți șă construiască în acele momente, acea conectare prețioasă cu copilul său.
Cu toții știm că avem nevoie să ne conectăm cu copiii noștri în fiecare zi, însă atunci când scopul și focusul nostru este să-l facem pe copil să meargă la somn pentru că este noapte și acesta este orarul, pierdem oportunitatea de a ne conecta cu cel mic. Dacă ne creem mici ritualuri de conectare integrate în rutinele noastre, acestea vor deveni obiceiuri. Încearcă să te ghemuiești în pat lângă cel mic atunci când se trezește dimineața, sau încearcă un ritual de “identificare” când vă revedeți:
Te văd! Uite ochișorii aceia verzi și frumoși pe care îi iubesc eu mult de tot!” sau un ritual după ce ieșiți de la băiță: “Haide să ne uscăm degețelele de la picioare… piciorușele… burtica…”
Astfel de ritualuri te încetinesc și te conectează cu copilul tău, iar dacă vei face ritualurile ca “parte din rutină”, acestea vă vor oferi tuturor siguranță, precum și conectare și cooperare.
7. Orarele îi ajută pe părinți să fie consecvenți în ceea ce privește așteptările lor
Dacă totul ar fi o luptă, copii ar câștiga de fiecare dată, iar părinții ar sfârși prin a soluționa lupta astfel: mai mult timp pentru TV, sărit peste periatul dinților în noaptea aceasta etc. Utilizând rutinele, părinții pot cel mai probabil să rămână consecvenți așteptărilor sănătoase pentru toată familia, pentru că “așa procedăm noi, în casa noastră”. Rezultatul: o familie cu obiceiuri sănătoase, unde toate lucrurile se desfășoară mai lin!

** Ghid și exerciții practice pentru părinți – abordarea psihologică a intrării în colectivitate (creșă sau grădiniță)

Îngrijirea și experiențele de care copiii au parte în primii ani de viață au o puternică influență asupra modului în care ei văd lumea, relaționează cu ceilalți și au un echilibru în viață.  Perioada de adaptare la noul mediu(creșă sau grădiniță) este foarte importantă atât pentru copil (indiferent de vârsta) cât și pentru părinte.

Situația ideală este doar în revistele glossy și în reclamele pentru detergenți. În viața reală ai parte de un carusel de emoții și uneori de situații care par fără rezolvare.
Pentru tine și pentru familia ta, ce înseamnă această experiență?

Ghidul reprezintă un suport pentru părinți, oferindu-le informații validate științific despre dezvoltarea copiilor, recomandări pentru abordarea noii situații, dar și exerciții practice pentru a întelege și gestiona emoțiile și pentru a integra optim schimbarea.

Așteptăm cu drag comenzile dumneavostră. Pachetul poate fi comandat de pe site-ul nostru www.jucariieducationale.ro

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totală sau parțială a textului se pedepsește conform legilor în vigoare.

Ieri, 07.04 ne-am întâlnit cu Prietenii Curcubeului în cadrul Festivalului Altfel. Copii de la câteva școli primare, clasele 1-2, au ales să petreacă o oră “ALTFEL” cu noi. Am vorbit împreună despre emoții, sentimente, gânduri.

Am început atelierul nostru cu una dintre poveștile noastre terapeutice, „Poate ca sunt un curcubeu, o povestire care îi ajută pe copii să exploreze gama largă de sentimente pe care le pot experimenta. Copii l-au cunoscut astfel pe Iulian, un băiețel care ne-a explicat de ce se aseamană el cu un curcubeu și cum fiecare dintre noi se poate asemana la rândul lui cu un curcubeu, dar culorile din curcubeul fiecăruia pot diferi. De ce?  Pentru că fiecare dintre noi trăim diferite emoții.

Fiecare copil și-a creat apoi propriul curcubeu, în funcție de situațiile, gândurile și sentimentele trăite săptămâna trecută. Copiii au fost minunați! Au desenat și au exprimat apoi în cuvinte fiecare situație și emoție așa cum au știut ei.  Am avut parte de curcubeie colorate și foarte variate 🙂

Cum s-au simțit Prietenii Curcubeului?! Ne-au scris câteva gânduri, așa cum au știut ei 🙂 Citez mai jos:
“Fericire, bucurie”, “Eu mam sintit fericit,emotionat”, “Foarte bine”, “Azi am fost vesela”, “Astazi la casa de cultura a studentilor ma-m distrat, mi-a placut totul si am ras”, “Mam simtit foarte bine cu voi”, “Mam simizit bine”, “Astazi la prietenii curcubeului mam simtit foarte bine”, “Eu am fost bucuros”, “Smecher, fericit” și … bilețelul meu preferat: “Astăzi mam simțit foarte albastră!”

O parte foarte importantă din dezvoltarea emoțională și socială a unui copil o constituie învățarea identificării și recunoașterii propriilor emoții. Adesea copiii devin confuzi din cauza experiențelor emoționale pe care le au și sunt nesiguri în legatură cu ceea ce li se întâmplă.
Ajutați-i pe copii să își exploreze mulțimea de sentimente foarte diferite pe care le pot avea, și toate acestea, într-un mod distractiv și plin de culoare. Mai mult, ajutați-i să înteleagă faptul că este absolut normal să avem sentimente pozitive, dar și negative.
Ajutorul acordat copiilor în a-și constientiza sentimentele și furnizarea unor mijloace potrivite prin care să le gestioneze eficient le asigura acestora sentimentul că sunt stăpâni pe situație. Mai mult, le permit relaționări sănătoase cu cei din jur.

Lucrați cu cei mici pe partea de dezvoltare emoțională! Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!
Dacă copilul se va obișnui de la o vârstă fragedă să-și exprime și să-și identifice emoțiile, atât propriile emoții cât și emoțiile exprimate de cei din jur, va avea bazele unei copilării sănătoase și își va construi mai usor inteligența emoțională.

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totală sau parțială a textului se pedepsește conform legilor în vigoare.  

EXPO PRICHINDEL, târg pentru copii și părinți, editia a IV-a la Cluj-Napoca

Ediția a IV-a a Expo Prichindel va avea loc în perioada 5-7 Decembrie 2014, la Sala Sporturilor “Horia Demian”, Cluj-Napoca.

Și anul acesta va fi cel mai amplu eveniment al sezonului din Cluj-Napoca, dedicate întregii familii și sărbătorilor de iarnă. Târgul va reuni atât produse cât și servicii pentru copii și părinți.

Produsele și serviciile prezente la târg sunt din domeniile: educațional, haine, mobilier, cărți, jucării, petreceri și evenimente pentru copii, cosmetice pentru copii, produse bio, servicii medicale, cursuri prenatale etc.

Dintre expozanții participanți amintim: Jucării Educaționale și Playful Learning, Prăvălia cu Jucării, Podul cu Jucării, Editura Nomina, Big Step, Melania, Magazin pentru Copii, Diego, Pitrik, Kids Decor, Mino Kids, Galeria cu Idei, Helen Doron, Caravana Veseliei, Grădinița Germană Iustige Freunde, Napolact, Total Group, Lumea lui Piticot, Kiddo Style, ING Asigurări, Burtica Mea, Magazine produse Disney, J’adore Junior Hairstyle, MB Dental, Alle Kinder, Arome&Fresh, Danina, Editura Raobooks, Europatur, Grădinița Camigo, Maes Impex, Magazin Estudio Espania, One Drops of Haven, Pardoseli copii, producători artizanali, Red Castle, Season Beauty Salon.

Vă puteți bucura împreună cu cei mici de locul de joacă și de spectacolele organizate în cadrul târgului. La locul de joacă vor fi diverse activități și ateliere pentru cei mici: ateliere de gătit raw vegan, ateliere de decorațiuni de iarnă, jocuri interactive, atelier de pictură etc., iar la secțiunea spectacole și seminarii amintim: teatru de păpuși, spectacol cu clowni, dans, cântece și colinde, demonstrație tuns copii, lansare de carte pentru copii.

Jucării Educaționale lansează o carte minunată pentru copii, cartea Mă întreb, de Annaka Harris. Mă întreb oferă lecții cruciale în dezvoltarea inteligenței emoționale, reamintește părinților și copiilor că ”misterele trebuie primite ca un dar, iar curiozitatea și mirarea sunt comorile minții de copil.”(Janna Levin – Professor of Physics and Astronomy, Columbia University) “Mă întreb îi învață pe cei mici că ar trebui să ne minunăm de misterele Universului și să nu ne fie frică de ele. Lumea noastră va fi mult mai bună dacă fiecare persoană ar înțelege acest lucru.” (Jeff Hawkins – founder of Palm, Handspring and the Redwood Neuroscience Institute)

Pentru că EXPO PRICHINDEL va avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă, și pentru că această perioadă are ceva magic ce ne îndeamnă pe toți să fim mai buni și mai darnici, vom avea organizate în cadrul târgului și acțini caritabile, cu scopul de a le readuce un zâmbet celor ce poate l-au pierdut.

Vă invităm însă să vizitați și site-ul nostru www.expoprichindel.ro pentru a afla mai multe despre expozanți și programul activităților.
Vă așteptăm la târgul Expo Prichindel pentru experiența de suflet în familie!

Organizatori: S.C. Margran Construct S.R.L și Playful Learning 

Toate drepturile rezervate Playful Learning. Orice reproducere totala sau partiala a textului se pedepseste conform legilor in vigoare.